Doctoriţa bănuită că şi-a ucis bebeluşul s-a întors la muncă în spital

9 octombrie 2019 20:23   Național
Ultima actualizare:

Doctoriţa Nadia Filip, rezidentă la secţia Chirurgie a Spitalului clinic judeţean din Oradea, cercetată pentru că şi-ar fi ucis bebeluşul, s-a întors la muncă.

În urma anchetei, procurorul de caz de la Parchetul Bihor a decis că „nu se impune luarea unei măsuri preventive“. Pe de altă parte, managerul spitalului, dr. Gheorghe Carp, a restricţionat din proprie iniţiativă accesul doctoriţei rezidente la anumite proceduri şi a dispus ca aceasta să fie atent supravegheată. 

„Doamna şi-a reluat activitatea în cadrul spitalului, noi i-am interzis accesul în sala de operaţii, iar pe secţie va fi supravegheată de un doctor până când hotăreşte Parchetul ce face. Ajunge să manevreze greşit un bisturiu, o perfuzie, un cablu, să se întâmple o nenorocire. În absenţa unei măsuri dispuse de Parchet, eu nu pot să-i interzic accesul în spital, pentru că este în timpul pregătirii, mai are o lună, două de rezidenţiat, în această perioadă este plătită de Ministerul Sănătăţii”, a explicat managerul, potrivit adevarul.ro.

Doctoriţa este suspectată că, pe 17 decembrie 2015, şi-ar fi ucis fiica pe care a născut-o, apoi a îngropat-o în curte.  Crima a ieşit la iveală în urma unei sesizări făcute de funcţionarii Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Oradea, unde femeia a mers să îşi preschimbe buletinul după căsătorie.

Mai multe