Doctorițele de la „Sfântul Pantelimon” au fost eliberate

20 august 2024 14:36   Național

Plasate în arest preventiv din 8 august, doctorițele Maria Miron și Mirela Păiuş, de la Secţia ATI a Spitalului ”Sf. Pantelimon”, vor fi judecate în libertate. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, care le-a admis marţi contestaţia la măsura plasării lor în arest preventiv.

Decizia este definitivă. Cele două erau acuzate de omor calificat cu premeditare după moartea unui pacient. Cele două sunt acuzate de procurori că au provocat decesul unui pacient în vârstă de 54 de ani, de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” prin reducerea intenționată a dozelor de noradrenalină.

Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sf. Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, la data de 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit faptul că pe secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă pe secţia ATI, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.

În perioada în care cele două erau închise, iubitul uneia dintre ele, Cristian Laurențiu Pleșa, medic anestezist la Spitalul Militar, a încercat să se sinucidă, într-o toaletă publică din Brașov. A fost salvat în ultimul moment și procurorii încearcă să afle ce l-a împins la acest gest.

Mai multe