DOCUMENT. CNSU propune prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând din 12 iulie

7 iulie 2021 22:11   Național
Ultima actualizare:

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, miercuri, o decizie prin care propune prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând din 12 iulie şi lista măsurilor care vor fi aplicabile.

”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de astăzi, 7 iulie 2021, Hotărârea numărul 44 prin care se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.07.2021 precum şi măsurile de prevenire şi control necesar a fi aplicate în contextul epidemiologic actual”, a transmis, meircuri, CNSU. 

Potrivit sursei citate, principala modificare faţă de măsurile aflate în vigoare vizează creşterea perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire şi control a răspândiri COVID-19 pentru persoanele care au trecut prin boală, de la 90 la 180 de zile ulterioare datei confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Printre altele, se propune menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă sau în alte zone cu potențial de aglomerare. Propunerea CNSU va fi adoptattă, joi, în şedinţa de Guvern. 

Documentul poate fi citit integral, aici 

Mai multe