Doi afgani care au cerut ajutorul la 112 au fost descoperiţi într-un TIR, cu ajutorul STS

12 iunie 2020 13:25   Național
Ultima actualizare:

Alertă în Dâmbovița, după ce doi cetățeni afgani au sunat la 112 și au anunțat că se află încuiați în remorca unui TIR și nu mai pot respira. Cu ajutorul STS, polițiștii au găsit camionul în apropierea orașului Titu și i-au salvat pe cei doi.

Afganii s-au urcat în remorca TIR-ului în București, cu gândul de a ajunge în Franța, după cum chiar ei au povestit oamenilor legii. Plecaseră din țara lor din cauza războaielor și a talibanilor. Numai că, pe drum, li s-a făcut frică pentru că simțeau că nu mai au aer în camionul respectiv.

Au sunat la 112, unde au anunțat că se află încuiați în remorca unui tir. Deși vorbeau într-o engleză stâlcită, au reușit să se înțeleagă cu dispecerul. Imediat, autoritățile au stabilit mai multe filtre rutiere, toată poliția primind dispoziţie din partea conducerii să urmărească şi să oprească orice TIR de culoare albă, scrie adevarul.ro. Serviciul de Telcomunicaţii Speciale a localizat apelul în zona Tărtăşeşti.

”Am plecat din ţara noastră din cauza războaielor”

Dintr-un TIR oprit în apropierea orașului Titu s-au auzit bătăi în tabla autovehiculului. Era condus de un şofer turc și era sigilat. Oamenii legii au reuşit să îi salveze pe cei doi cetăţeni afgani, care au fost duşi la spital şi sunt acum într-o stare bună. Aceştia au 18 şi, respectiv, 23 de ani şi.

Când a fost orpit camionul, cei doi afgani băteau cu disperare cu pumnii în remorcă ca să fie auziţi şi salvaţi. „Nu mai aveam aer, nu mai puteam respira. Am sunat la 112. Mergeam către Frantţa. Aceea era destinaţia noastră. Am plecat din ţara noastră din cauza războaielor şi din cauza talibanilor”, a povestit unul dintre afgani.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii de la imigrări care vor hotărî ce se va întâmpla cu fugarii. Acum se afla in custodia poliţiei, in afara oricărui pericol, după ce au fost duşi la Centrul medical de urgenţă din Titu.

Citește și:

Suni la 112? Vei fi localizat pe o arie de câțiva metri. În cazul Alexandra, localizarea s-a făcut pe un perimetru de 10 km

STS ne poate localiza avansat apelurile la 112 doar în București și Ilfov

Mai multe