Doi băieţi au avut şapte ani acelaşi CNP

13 mai 2012 18:32   Național
Ultima actualizare:

Singurul lucru pe care ar fi trebuit să-l aibă în comun Suzana Caragea, din Arad, şi Adela Muntean, din Timişoara: ambele au născut câte un fiu în 3 mai 2005, la maternitatea „Odobescu" din Timişoara. Mai ceva ca într-o telenovelă însă, o greşeală birocratică le-a legat şi mai mult. După ani, aveau să descopere că fiii lor împart acelaşi CNP.

Totul a început când cele două femei au avut nevoie de Codul Numeric Personal al copiilor.

Aşa s-a descoperit că Rareş Luca din Arad foloseşte CNP-ul unui copil născut în aceeaşi zi cu el, în acelaşi spital din Timişoara.

„Băiatul meu, Rareş Luca Negrea, s-a născut pe 3 mai 2005, la Timişoara, când i s-a acordat, după cum era normal, un CNP.

Acum câteva zile m-a sunat mama unui alt copil, din Timişoara, care mi-a reproşat că folosesc ilegal CNP-ul copilului ei.

Şi el s-a născut tot la Timişoara, în aceeaşi zi cu al meu. Acum două luni am fost chemată la casa de asigurări că a apărut o problemă, că pe numărul de CNP al copilului meu apare un alt copil din Timişoara. Credeam că totul s-a rezolvat", a povestit Suzana Caragea, mama copilului din Arad.

Adela Muntean, mama copilului din Timişoara, a descoperit problemele mai devreme, dar şi că ea este posesoarea adevărată a CNP, din moment ce a înregistrat copilul cu câteva zile înaintea Suzanei.

„Am descoperit problema cu CNP, când băieţelul meu avea un an şi jumătate. Atunci am văzut că nu mi-a venit indemnizaţia.

Am umblat pe la mai multe instituţii şi, o vreme, a fost în regulă. Anul acesta, când am vrut să-mi înscriu copilul la şcoală, în bazele de date el deja figura ca înscris", a explicat femeia.

În 2011, în urma numeroaselor intervenţii ale Adelei Muntean, băieţelul din Arad a primit un nou CNP, însă Suzana Caragea spune că nu a fost anunţată.

Acum, arădeanca a depus acte pentru schimbarea certificatului de naştere al fiului său, cu noul cod numeric.

Mai multe