Doi bărbați au fost atacați de urs în zone diferite ale țării. Unul a fost ucis, iar altul rănit grav
Două persoane au fost atacate de urși în decursul zilei de duminică, 27 octombrie, iar una dintre ele și-a pierdut chiar și viața. Celălalt bărbat a suferit răni grave pe suprafața corpului, însă, din fericire, a scăpat cu viața.
Două atacuri într-o singură zi! Două persoane au fost atacate duminică de urși, în Bacău și în Bistrița-Năsăud, iar una dintre ele a murit. Persoana decedată este un bărbat de 47 de ani din comuna Bărsănești, județul Bacău.
Victima se afla la cules de ciuperci împreună cu nepotul său de 14 ani. Copilul a reușit să fugă și să anunțe autoritățile. Bunicul lui nu a mai avut însă nicio șansă în fața animalului. Cadrele medicale care au venit să-l salveze pe acesta cu ambulanța nu au mai putut face nimic și au constatat decesul acestuia.
În decursul aceleiași zile, un vânător de 39 de ani a fost atacat de un urs într-o pădure din apropierea localității Simionești, județul Bistrița-Năsăud.
Acesta a fost transportat de pădurari cu o mașină de teren și preluat apoi de un echipaj SMURD și dus la Spitalul din Bistrița, cu mai mullte răni pe față, pe gât și pe coapsă.
„Vânătorul atacat de urs este din județul Satu Mare și a fost transportat la Spitalul de Urgență Bistrița-Năsăud cu plăgi la nivelul feței, gâtului și la nivelul unei coapse”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Potrivit pompierilor, incidentul s-a produs într-o zonă din apropierea fondului de vânătoare Dealu Negru, unde este înregistrată cea mai mare concentrație de urși bruni din Europa, conform Digi 24.