Doi cerbi uciși și tranșați într-o pădure din Argeș. Braconierii i-au tăiat pe loc pentru carne
Pădurile României au ajuns scena unor fapte de barbarie fără precedent. După scandalul declanșat de uciderea în Covasna a ursului ”Marele Arthur”, un alt caz de cruzime față de animale zguduie România. Doi cerbi au fost descoperiţi măcelăriţi în zona Stoeneşti, din Argeş. Din cerbi au fost luate părțile care pot fi gătite iar resturile abandonate pe munte
Potrivit curier.ro, cei doi cerbi hăcuiți de braconieri au fost descoperiți în noaptea de 8 spre 9 mai, pe Muntele Roșu, din Masivul Leaota-Papușa. Reprezentanții Asociației de Vânătoare Păpușa-Leaota care patrulau în zonă au sunat imediat la 112, șocați de cele descoperite
Ce spun reprezentanții fondului de vânătoare unde au fost măcelăriți cerbii
“Angajați ai AVPS GTS Păpușa Leaota au descoperit în data de 9 mai 2021, jurul orei 02.00 noaptea, un caz de braconaj revoltător pe fondul cinegetic 20 Stoenești. Doi cerbi au fost împușcați și măcelăriți de braconieri, pentru carne. Personalul fondului cinegetic a acționat imediat și a alertat autoritățile competente oferind toate informațiile observate în teren. În urma apelului la 112 și apoi la Serviciul Arme și Muniții al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, în partea a doua a nopții specialiștii serviciului au desfășurat primele cercetări. Din sursele avute, a fost identificat și ridicat vehiculul folosit de braconieri cu urme de sânge în el. În acest moment este în desfășurare o anchetă. În România, vânarea cerbului este interzisă fără o autorizație în prealabil. În plus, chiar în perioada aceasta vânarea cerbului este oricum interzisă”, au transmis cei de la AVPS GTS Păpuşa Leaota într-un comunicat preluat de sursa citată.
Care sunt condițiile pentru vânătoarea de cerb
Perioada în care este permisă vânătoarea la cerb este de la 10 septembrie la 15 noiembrie pentru mascul de trofeu şi de la 1 septembrie-31 decembrie pentru mascul de selecţie scrie curier.ro. În ceea ce priveşte taxele impuse de Asociaţiie de Vânători şi Pescari Sportivi pentru vânarea unui cerb porneşte de la 1000 de euro şi poate ajunge la 3.500 euro în funcţie de exemplar. Cum reprezentanții AVPS GTS Păpuşa Leaota au sesizat organele de anchetă, agenții din cadrul Poliţiei Câmpulung au început o anchetă și au depistat deja braconierii. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Citiți și