Doi copii au găsit 3.200 de lei pe stradă şi i-au dus la Poliţie

9 iunie 2017 20:08   Național
Ultima actualizare:

Provin din familii sărace, dar n-au stat nici o secundă pe gânduri când s-au trezit în drum cu un pachet burduşit cu bani. Doi copii de 12 ani din Câmpina, Cătălin Ciută şi Luca Alexandru, au găsit pe stradă 3.200 de lei. Fără să ezite nici măcar un minut, s-au dus la poliţie cu banii, chiar dacă pentru familiile lor, banii găsiţi reprezentau o avere.

“Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor când cei mici au scos un fişic cu bani împachetaţi într-o bucată de hârtie. Trecând la numărarea banilor au constatat că e vorba despre 3.200 lei. Cei mici le-au povestit poliţiştilor că, în timp ce se plimbau cu bicicletele pe strada Zânelor din municipiu, au găsit banii în parcarea din spatele unui bloc”, scrie IJP Prahova.

“Nu ştiam ce să facem. Eram speriaţi. Ne-am dus la bunica colegului ca să ştie cineva de noi şi ne-am dus la poliţie”, a povestit unul dintre copii.

Poliţiştii nu au stat cu mâinile în sân şi au dat de urma celui care a pierdut suma respectivă: administratorul unei societăţi comerciale, care ieri a venit să ridice banii.

“Am fost surprins plăcut de gestul făcut de cei doi copii din Câmpina, care au găsit banii pierduţi de mine în spatele blocului în care locuiesc. M-am dat jos din maşină şi au căzut din buzunar. După 20 de minute mi-am dat seama că nu îi mai am. I-am căutat peste tot. Mi-am luat gândul de la ei 90%. Şi s-a întâmplat minunea. Copilaşii vor fi recompensaţi”, a spus bărbatul care a pierdut banii. 

Mai multe