Doi copii din Ialomița, răniţi după ce două maşini s-au ciocnit, iar una a ajuns pe trotuar
Doi copii, în vârstă de 6 şi 12 ani, au fost răniţi, vineri seară, de un autoturism scăpat de sub control, în urma impactului cu o altă maşină, în oraşul Amara, judeţul Ialomiţa. Cei doi copii se aflau pe trotuar.
Accidentul s-a produs vineri seară. Din primele informaţii reiese că două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului una dintre maşini a lovit doi copii care se aflau pe trotuar.
La locul solicitării, s-au deplasat de urgenţă două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa - substaţia Slobozia.
"În urma impactului, autoturismele au acroşat doi minori, un băiat şi o fetiţă, cu vârstele de aproximativ 12 ani şi 6 ani, care se aflau pe trotuarul de lângă partea carosabilă. Acestora le-a fost acordat primul ajutor de către echipajele medicale de la locul intervenţiei. Băiatul a suferit un traumatism la membrul superior drept şi escoriaţii, iar fetiţa suspiciune de fractură la membrul inferior stâng", a transmis ISU Ialomita.
În urma accidentului, o pasageră a unuia dintre autoturisme, în vârstă de aproximativ 26 de ani, a suferit un atac de panică. Toate cele trei victime au fost preluate şi transportate de către echipajul SMURD şi echipajele SAJ, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.
Militarii au acţionat şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiului la locul accidentului.