Doi copii și mama lor au murit arşi în casă. Cum s-a produs tragedia

16 septembrie 2019 8:50   Național
Ultima actualizare:

Tragedie în județul Neamț! Duminică noapte o femeie și cei doi copii ai ei, în vârstă de un an, respectiv șapte ani, au pierit într-un incendiu izbucnit în locuința lor. Trupurile arse au fost descoperite de pompierii chemaţi de vecini să stingă focul.

Cei trei erau singuri în locuinţă şi nu au avut nicio şansă în faţa flăcărilor. Focul a fost observat de vecini care au sunat la 112. Incendiu s-ar fi produs de la centrala cu lemne care încălzea locuința familiei. Incendiul a cuprins acoperișul casei, apoi o anexă.

Pentru stingerea incendiului, la fața locului au intervenit patru autospeciale. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi, duminică seară, să intervină la un incendiu izbucnit la o locuinţă în localitatea Săvineşti, comuna Poiana Teiului, la faţa locului deplasându-se mai multe autospeciale.

Echipele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta la acoperişul unei locuinţe cu etaj şi la o anexă. Pompierii au găsit la etajul casei respective trei persoane decedate, o femeie de aproximativ 30 de ani şi doi copii ai acesteia, unul de un an, iar celălălat în vârstă de şapte ani.

Pompierii au stabilit că focul a fost cauzat cel mai probabil de jar sau scântei, care a căzut din sistemul de încălzire pe materiale combustibile.

Mai multe