Doi culturişti făceau bani din videochat

9 iulie 2017 20:21   Național
Ultima actualizare:

Doi sportivi sunt anchetaţi în libertate de procurorii gorjeni în dosarul „Videochat în saloane de înfrumuseţare”, în care prejudiciul este estimat la 500.000 de euro. Este vorba de culturiştii Bianca şi Mihai Gabriel Feroiu din Târgu-Jiu.

Bianca Feroiu (32 de ani), medaliată la nivel naţional şi Mihai Feroiu (39 de ani), fost culturist suspendat pentru dopaj vor fi cercetaţi în stare de libertate în dosarul în care sunt vizate zece persoane, suspectate că ar fi realizat venituri din activitatea de videochat şi s-ar fi sustras de la plata impozitelor.

„Există suspiciuni că în perioada 2012-2017, mai multe persoane au realizat venituri din prestări de servicii, prin intermediul internetului, de natura videochat, fără ca aceste venituri să fie declarate în mod corespunzător pentru a fi supuse impozitării şi taxelor legale. Aceasta ar fi infracţiunea pentru care se fac verificări”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Mai multe