Doi dintre turiştii români răniţi în Turcia sunt în stare gravă
Ministerul Afacerilor Externe anunță că unul din turiştii români răniţi în accidentul de microbuz din Antalya a fost supus unei operații, iar altul este internat la terapie intensivă.
La spitalul de stat din Manavgat sunt internaţi 9 români. Starea lor de sănătate este stabilă, aceştia aflându-se, în continuare, sub supraveghere medicală.
„Unul dintre cetăţenii români a fost supus unei intervenţii chirurgicale, starea sa fiind gravă, dar stabilă. Un cetăţean român a fost transportat de urgenţă la un spital privat din Antalya, aflându-se în prezent la secţia de terapie intensivă, cu multiple leziuni, medicii urmând să stabilească dacă acesta poate fi operat la coloana vertebrală în cursul zilei de astăzi”, potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe.
Alte trei persoane au fost externate, aflându-se în afara oricărui pericol și sunt în prezent cazate la un hotel din localitatea Manavgat.
Cetăţenii români răniţi vor fi repatriaţi pe etape, în funcţie de starea lor de sănătate.
„Referitor la repatrierea trupurilor neînsufleţite ale celor doi cetăţeni români decedaţi în accidentul rutier, precizăm că, după finalizarea tuturor procedurilor specifice, familiile acestora vor decide asupra modalităţilor de repatriere. Ambasada României la Ankara va asigura asistenţa necesară conform competenţelor legale. În acest sens, echipa consulară mobilă se află în legătură permanentă cu familiile acestora”, anunţă MAE.