Doi elevi de clasa a patra au trimis o amenințare cu bombă la Fisc și au cerut eliberarea primarului din Pitești
Autoritățile din Argeș au intrat în alertă, joi, în urma unei amenințări cu bombă primite de conducerea Administrației Județene a Finanțelor Publice, informează Agerpres. În urma verificărilor, s-a stabilit că e-mailul a fost trimis de doi elevi de clasa a patra. Cei doi se aflau la școală, în laboratorul de Informatică.
„S-a creat la nivelul DIICOT — Serviciul Teritorial Pitești o echipă operativă complexă și am stabilit că e-mailul trimis a fost alocat Școlii „Ion Pillat” din Pitești. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că doi elevi de clasa a patra sunt autorii e-mailului”, a declarat, joi seara, șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Pitești, comisarul șef Iulian Sârbu.
Pentru localizarea calculatorului și identificarea adresei de e-mail de pe care s-a trimis mesajul, anchetatorii români au apelat la ajutorul structurilor specializate din Statele Unite ale Americii.
Potrivit unor surse judiciare, cei care au trimis e-mailul cereau eliberarea din arest a primarului municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, dar și a omului de afaceri Cornel Penescu, amenințând că, în caz contrar, vor detona o bombă la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice din Pitești.
Cei doi copii care au trimis mesajul de amenințare nu vor putea fi sancționați penal sau contravențional pentru fapta lor.
„Din punct de vedere penal, cei doi nu răspund. Acum vom vedea rolul școlii, rolul părinților și rolul societății civile”, a declarat comisarul șef Iulian Sârbu.