Doi elevi lucrează de zor la «Ochelarii fericirii»
Inedit! Doi elevi de clasa a XI-a din Suceava, Tudor Petracovici, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare“, şi Ruxandra Greculeac, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“, lucrează la o invenție. Ei pregătesc de doi ani ochelarii care măsoară fericirea şi „demască“ nefericiţii, ajutându-i, totodată, să-şi restabilească echilibrul emoţional.
Deşi ochelarii sunt încă la nivel de prototip, elevii speră să-i perfecţioneze și să ajungă pe rafturile magazinelor, scrie adevarul.ro. Ochelarii sunt dotaţi cu senzori care măsoară umiditatea, pulsul şi temperatura pielii, informaţii esenţiale în stabilirea nivelului de stres. Dacă persoana se dovedeşte a fi nefericită, atunci primeşte pe telefonul mobil, printr-o aplicaţie, imagini care stimulează serotonina. Dacă purtătorul este fericit, atunci poate primi imagini care să-l ajute să păstreze starea de bine. Cei doi tineri mai au nevoie de un an ca să finalizeze dispozitivul, în care au pus nu doar suflet, ci şi 4.000 de lei, din banii părinţilor.