Doi fraţi, împreună şi dincolo de moarte

21 iulie 2013 16:55   Național
Ultima actualizare:

Au vrut să se răcorească în mare, dar nu au mai ieşit la suprafaţă, din cauza valurilor imense şi a curenţilor care i-au tras la fundul apei. Este povestea tragică a doi fraţi din Slobozia, care au sfârşit înecaţi, duminică dimineaţă, în staţiunea Olimp. Unul dintre ei era maseur la clubul de fotbal Concordia Chiajna.

Pentru familia Moise din oraşul ialomiţean Slobozia, timpul s-a oprit în loc. Fraţii Adrian (42 de ani) şi George (39 de ani), doi tineri veniţi însoţiţi de soţii şi copii pentru câteva zile pe litoral, au pierit în apele învolburate ale Mării Negre.

† George Moise (39 de ani)

Era în jurul orei 6.00 dimineaţa când aceştia, împreună cu un alt frate de-al lor, s-au avântat în valurile mării extrem de agitate.

Nici măcar steagul roşu arborat cu o seară înainte de către salvamari nu i-a făcut să se răzgândească. Siguri pe puterile lor, cei trei au intrat în mare să facă baie.

La scurt timp, doar unul a mai ieşit la mal şi a început să strige după ajutor, întrucât fraţii săi mai mari fuseseră traşi de curenţi pe fundul mării. Salvamarii, deşi prezenţi la faţa locului, nu au avut prea multe şanse să-i salveze pe cei doi.

† Adrian Moise (42 de ani)

După mai bine de jumătate de oră, ei au reuşit să scoată trupurile bărbaţilor la mal, însă eforturile medicilor de la ambulanţă care au încercat să-i resusciteze au rămas fără rezultat. În ultimii trei ani, Adrian Moise a fost maseur la Concordia Chiajna, iar înainte fusese angajat la clubul Unirea Urziceni.

„A fost învoit să plece două-trei zile la mare, a plecat cu familia şi s-a întâmplat această tragedie. Era un băiat senzaţional, lucra aici de trei ani şi a făcut mult bine oamenilor", a declarat Mircea Mina, primarul localităţii Chiajna, pentru România tv. Duminică dimineaţă, pe mai multe plaje din nordul litoralului a fost arborat steagul roşu. Salvamarii încearcă în acest fel să le interzică turiştilor să se aventureze departe de mal pentru că valurile şi curenţii pot face victime.

Patru turişti dispăruţi în Dunăre, salvaţi de poliţişti

Patru turişti cehi care au dispărut în apele Dunării, după ce barca de agrement în care se aflau s-a răsturnat, au fost recuperaţi în ultimul moment de către poliţişti. Bărbaţii se aflau într-o ambarcaţiune cu vele, de agrement şi se plimbau pe Dunăre, iar în dreptul localităţii Sviniţa din judeţul Mehedinţi, barca s-a răsturnat, anunţă rtv.net.

Autorităţile au fost alertate de incident la numărul de urgenţă 112 de o persoană care se afla pe mal. Până la sosirea autorităţilor, turiştii, care purtau veste de salvare, au plutit pe Dunăre. Cei patru se află în afara oricărui pericol, însă s-au ales cu o speritură zdravănă.

Mai multe