Doi pacienţi transferaţi în Danemarca şi Germania s-au vindecat de COVID-19. Au fost repatriaţi cu o aeronavă militară

16 noiembrie 2021 14:59   Național
Ultima actualizare:

Doi pacienţi cu COVID-19 care fuseseră transferaţi, în stare gravă, la începutul lunii noiembrie, în Danemarca şi Germania sunt repatriaţi, marţi seară, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române, întrucât s-au vindecat.

„O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează marţi, 16 noiembrie, din Baza 90 Transport Aerian, un zbor pentru repatrierea a două persoane vindecate de COVID-19, una din Aarhus (Regatul Danemarcei) şi cealaltă din Hamburg (Germania)", a anunţat Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Pacienţii fuseseră transferaţi, în stare gravă, în cele două ţări la începutul lunii noiembrie. Pe timpul zborului, echipa medicală care monitorizează pacienţii este formată din specialişti din cadrul SMURD şi ai Bazei 90 Transport Aerian.

Aeronava va sosi în Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 18.30. România suportă cheltuielile de repatriere a pacienţilor infectaţi cu coronavirus care au fost transferaţi în afara ţării, după ce aceştia sunt externaţi, chiar dacă este nevoie ca ei să fie asistaţi medical.

De asemenea, România plăteşte pentru repatrierea celor care decedează după ce au fost transferaţi în afara ţării, conform unei decizii a CNSU din luna octombrie, informează news.ro.

Mai multe