Doi români au murit în Algeria. Tiberiu urma să fie din nou tătic peste două luni
Inginer electronist de un profesionalism desăvârşit, tată al unui copil de 4 ani şi cu unul pe drum, Ionuţ Tiberiu Costache a îndurerat toată comunitatea din Bărcăneşti, satul natal în care avea de gând să-şi termine o casă cu banii grei munciţi în străinătate. Trupul românului ucis în Algeria, în episodul luării de ostatici, va fi repatriat în următoarele zile.
Inteligent, sufletist, familist, săritor. Aproape că nu mai există vorbe bune pe care oamenii din comuna Bărcăneşti, judeţul Prahova, să nu le asocieze cu Tiberiu sau „domnul Tibi", consăteanul despre care au aflat, sâmbătă seară, că a murit în atacul terorist din Algeria.
Ionuţ Tiberiu Costache avea 36 de ani. Era tatăl unui băieţel de 4 ani, iar pe drum este al doilea copil. Soţia este însărcinată în 7 luni, iar Tiberiu ar fi urmat să se întoarcă acasă, curând, pentru a-i fi alături, la naştere.
Foarte ambiţios şi profesionist, nu s-a mulţumit niciodată cu ceea ce îi oferea piaţa de muncă din România, aşa că, după o scurtă perioadă muncită la Petrobrazi, a luat drumul străinătăţii. A muncit în Italia, în Turcia şi de mai multe ori în Algeria. Pe platforma gaziferă de la In Amenas unde a avut loc atacul terorist de miercuri era angajat ca inginer electronist într-un sector care se ocupa de mentenanţa unor turbine de gaz.
Complexul gazifer Tiguentourine, de lângă In Amenas a fost miercuri scena luării de ostatici
Tiberiu, cunoscut în comună drept „băiatul din Algeria" a fost acasă de Sărbători şi, imediat după Revelion, a plecat în Algeria. „Îşi ridicau şi ei căsuţa asta, şi-au luat o maşină cu banii munciţi de domnul Tibi, cu trudă, prin alte ţări. Lucra o lună-două pe afară, mai stătea câte o lună pe acasă. Am tot sperat că este vorba despre altcineva, păcat de el", ne-a spus Niculae Anton, vecinul lui Tiberiu Costache.
„L-am văzut de Sărbători, făcea curat în curte. Apoi ştiu că a plecat. Era foarte sufletist, paşnic, venea cu banii acasă, un om extraordinar. Ne pare foarte rău de el, era tânăr, avea un copil, iar acum are şi soţia însărcinată. Cred că asta i-a fost soarta", crede Nicolae Mihai, un alt consătean.
Vestea morţii lui Tiberiu a ajuns în Bărcăneşti sâmbătă seară, iar la familie puţin mai devreme, înainte de anunţul oficial. Împietriţi de durere, părinţii lui Tiberiu şi soţia acestuia s-au închis în case şi au cerut înţelegere şi discreţie.
Aceasta este casa pentru care Tiberiu a plecat să muncească în străinătate
Părinţii locuiesc în aceeaşi comună, în satul Tătărani, foarte aproape de casa lui Tiberiu. Bolnavi, oamenii au primit o lovitură groaznică prin moartea fiului. Sâmbătă noaptea, mama lui Tiberiu Costache ne-a spus, printr-o uşă întredeschisă, că familia „nu ştie mai multe decât presa", iar din ceea ce a lăsat să se înţeleagă, din puţinele vorbe, au aflat despre moartea lui Tiberiu abia sâmbătă.
Tiberiu Costache era miercuri de serviciu, în complexul gazifer din In Amenas, în momentul în care a fost declanşat atacul terorist al grupării afiliate Al-Qaeda. Ministrul de Externe Titus Corlăţean a precizat că nu se cunosc încă împrejurările în care a murit românul.
«Nu am fost salvaţi, ne-am salvat singuri»
Liviu Floria (46 de ani) spune că a trăit două zile de coşmar
Liviu Floria, unul dintre supravieţuitorii din Algeria, ajuns duminică noapte în România, spune că s-a ascuns cu un alt român sub un birou, în timp ce atacatorii executau ostatici. Românul spune că nu au fost salvaţi, ci "ne-am salvat".
"Era întuneric, ne-am strecurat pe sub maşini, ne-am târât, am ajuns la un gard, am reuşit să sărim şi, de acolo, am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ajungem unde ne propusesem", a mărturisit Liviu Floria, din Piteşti, precizând că au mers prin deşert "cel puţin 30-35 de kilometri, timp de aproximativ 15 ore", potrivit Mediafax. El a mai spus că psihic este "distrus" şi că a trecut prin "două zile de teroare permanentă, de miercuri dimineaţă până vineri la ora cinci".
"Nu am fost salvaţi, ne-am salvat singuri. A fost un coşmar pentru un om civilizat, ne-am salvat în ultimul moment, când am luat decizia să evadăm, altă şansă nu aveam. Am evadat împreună cu alţi şapte colegi. Nu am fost reţinuţi, nu am fost salvaţi, ne-am salvat singuri. Dacă aş fi fost reţinut ca ostatic, probabil că nu mai vorbeam acum. Când m-am întâlnit cu armata algeriană şi soldaţii americani ne-am simţit în siguranţă", a mai afirmat el.
"O să mai plec, viaţa continuă, trebuie să ne facem profesia, atacurile teroriste nu ne descurajează. Mi-ar fi, însă, foarte greu să mă întorc în Algeria", a declarat Liviu Floria, care, înainte de a pleca să muncească în Algeria, a lucrat la Arpechim.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat, ieri după-masă, că un al doilea român a murit în urma atacului terorist. „În după-amiaza zilei de 20 ianuarie, autorităţile algeriene au informat oficial Ambasada României de la Alger că unul dintre cetăţenii români care se aflase în complexul de la In Amenas în timpul atacului terorist, a încetat din viaţă.
Din informaţiile obţinute de autorităţile române, rezultă că decesul a intervenit, în spital, urmare a rănilor grave suferite, înregistrate anterior. MAE regretă profund faptul că autorităţile algeriene nu au informat complet şi corect, în prealabil, autorităţile române, în legătură cu situaţia de sănătate reală a cetăţeanului român", se arată într-un comunicat al MAE.
Potrivit unui bilanţ provizoriu făcut public de Ministerul algerian de Interne, 23 de ostatici au fost ucişi în cele patru zile ale crizei provocate de o grupare islamistă la un complex algerian de exploatare a gazelor. Sâmbătă, armata algeriană a luat cu asalt gruparea teroristă şi a încheiat, astfel, criza. Ministerul a mai anunţat că forţele algeriene au eliberat "685 de angajaţi algerieni şi 107 străini".
32 de răpitori au fost ucişi în cursul asaltului. Potrivit ziarului "Liberation", în complex au mai fost găsite încă 25 de cadavre, ceea ce înseamnă că bilanţul victimelor va creşte. Gruparea urmărea să se răzbune pentru atacul Franţei asupra statului african Mali. Tocmai de aceea, teroriştii au eliberat o mare parte din muncitorii algerieni şi i-au reţinut doar pe cei străini. Pe platforma groazei s-au aflat şi cinci români, dintre care trei au scăpat teferi şi au ajuns, ieri, în România, cu o cursă specială.
În urmă cu opt ani, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost luaţi ostatici în Irak. 55 de zile au stat în captivitate jurnaliştii. Răpitorii vizau, în special, obţinerea unor sume de bani, dar şi retragerea trupelor din Irak. În prezent, Marie Jeanne Ion este editor general la Ştirile de la Prima TV, operatorul Sorin Mişcoci este cameramanul principal al preşedintelui Traian Băsescu, iar Ovidiu Ohanesian este jurnalist de investigaţii la "România Liberă".