Doi români și doi bulgari, prinși la graniță cu teste PCR false

1 aprilie 2021 16:40   Național
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră de la punctul de trecere Giurgiu au prins doi bulgari şi doi români care au încercat să treacă graniţa cu teste PCR false.

Bulgarii au mărturisit că au cumpărat testele care arătau că nu ar fi infectaţi cu SARS-CoV-2 cu suma de 50 de euro, în timp ce românii au susţinut că au rezultatele testelor de la o clinică din Bucureşti.

"Doi bărbaţi, în vârstă de 51 de ani, respectiv 19 ani, de naţionalitate bulgară, au prezentat pentru control teste PCR cu rezultate negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-COV-2, cu scopul de a călători în România. Verificările făcute în vamă au arătat că testele sunt false. Cei doi bulgari au declarat poliţiştilor de frontieră faptul că au cumpărat testele PCR negative de la o persoană necunoscută, plătind câte de 50 de euro”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră. 

 Trei ore mai târziu, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat în vârstă de 33 de ani şi o femeie de 26 de ani, ambii cetăţeni români, au prezentat autorităţilor teste PCR cu rezultate negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-COV-2, cu scopul de a li se permite intrarea pe teritoriul Bulgariei.

 "Cei doi români au declarat poliţiştilor de frontieră că au obţinut testele PCR de la o clinică din municipiul Bucureşti, însă nu au putut oferi detalii suplimentare care să conducă la stabilirea identităţii persoanei care le-a întocmit”, precizează sursa citată, conform news.ro.

 Cei doi străini au fost preluaţi de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor, iar românii sunt cercetaţi pentru uz de fals, respectiv complicitate la fals material în înscrisuri sub semnătură privată. Ei au renunţat la continuarea călătoriei, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Mai multe