Doi turişti, blocaţi în Masivul Bucegi. Salvamontiştii sunt îngrijoraţi

13 decembrie 2014 20:37   Național
Ultima actualizare:

Doi turişti sunt blocaţi la această oră pe un perete muntos din Bucegi, în zona Albişoara, pe un traseu de alpinism. Salvamontiştii încearcă să ajungă la ei, însă fără succes din cauza zonei extrem de greu accesibile, anunţă Mediafax. Dacă nu vor fi scoşi de acolo, cei doi nu ar supravieţui nopţii.

Salvamontiştii au plecat în jurul orei 17.00 către zona în care se află cei doi, care este un perete muntos extrem de abrupt, care face aproape unghi drept cu solul. Îi despart 100 de metri. O altă echipă a pornit către turişti, urmând să le arunce corzi şi să încerce să-i tragă de acolo.

În condiţiile în care nu vor fi recuperaţi în noaptea aceasta, şansele lor sunt minime. Sus, pe munte, este frig, bate vântul, iar ei nu se pot mişca, acolo unde se află”, a declarat pentru Mediafax şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc.

Mai multe