Doliu în lumea creştină. Mitropolitul Banatului a murit

29 septembrie 2014 7:53   Național
Ultima actualizare:

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, în vârstă de 90 de ani, a murit, duminică noapte, la reşedinţa mitropolitană, trupul neînsuflețit al acestuia urmând să fie depus la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

IPS Nicolae Corneanu a murit, duminică noapte, la reședința mitropolitană. ”Cu regret și durere în suflet, anunțăm decesul IPS Nicolae, în această seară, în jurul orei 23.00. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a spus Lucian Florea, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului, preotul Lucian Florea.

Trupul neînsuflețit al lui IPS Nicolae Corneanu va fi depus la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, unde credincioșii îi vor putea aduce un ultim omagiu.

Mai mulți credincioși au mers, duminică noapte, la Catedrala Mitropolitană, unde au aprins lumânări, iar un steag negru, de doliu, a fost arborat la intrarea în lăcașul de cult.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Nicolae Corneanu a fost internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, după ce a acuzat o stare de rău, el fiind transportat cu ambulanţa la spital. Câteva zile mai târziu, starea de sănătate a acestuia s-a îmbunătățit, astfel că, la dorința sa, a fost externat, reîntorcându-se la reședința mitropolitană unde urma să fie consultat zilnic de medici.

Şi în luna iulie, mitropolitul Banatului a fost internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, în urma unei hipoglicemii făcute pe fondul unei răceli acute, el având și probleme cardiace și fiind bolnav de diabet de mai mulți ani.

Născut în 21 noiembrie 1923, în Caransebeş, într-o familie de preoţi, Nicolae Corneanu a urmat cursurile şcolii elementare şi pe cele liceale la Caransebeş, apoi s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti. După absolvirea facultăţii s-a înscris la doctorat, iar în 30 iunie 1949 şi-a susţinut teza cu titlul: "Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului", sub coordonarea regretatului profesor Ioan G. Coman.

În anul 1960 a fost hirotonit preot de către Patriarhul Teoctist, pe atunci episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie acelaşi an Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. A fost hirotonit arhiereu în biserica "Sfântul Spiridon Nou" din Bucureşti, în 15 ianuarie 1961, de către Patriarhul Justinian, instalarea în funcţia de episcop al Aradului având loc în 22 ianuarie acelaşi an, în Catedrala Episcopală din Arad. În 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Române l-a ales în scaunul vacant de arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi mitropolit al Banatului.

Mai multe