Doliu în presa românească: Mălina Guler, o tânără jurnalistă, a fost găsită fără suflare. A căzut de la etajul 7

21 decembrie 2025 14:28   Național

Sfârșit tragic pentru Mălina Guler (27 de ani), o tânără jurnalistă din România. S-a stins din viață sâmbătă dimineața, iar trupul ei a fost găsit în fața blocului în care locuia în Oradea. Ce a transmis cu ceva timp înainte de moarte. 

Primele informații anunță că Mălina a fost găsită fără suflare în fața blocului în care locuia cu chirie în Oradea, după ce a căzut de la etajul 7. Echipajele de salvare care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva, fiind constatat decesul. 

Moartea Mălinei i-a distrus pe apropiații acesteia 

Mălina Guler era o fotoreporteră activă și prezentă la evenimentele din oraș, dar și la cele fotbalistice din țară, fotbalul și fotografia fiind marile sale pasiuni. Lucra la un call center Digi, și colabora cu presa locală din Oradea. Colegii, cu inima îndurerată, o descriu ca „o prezență plăcută, mereu binedispusă și zâmbăreață.”

Clubul FC Bihor Oradea își exprimă profunda tristețe pentru trecerea în neființă a Mălinei Maria Guler.

Mălina a făcut parte din echipa clubului în sezonul 2023–2024, sezon în care FC Bihor Oradea a reușit promovarea în Liga a II-a, contribuind cu profesionalism și dedicare la surprinderea momentelor și emoțiilor acestui parcurs de excepție.

„Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate, apropiaților și tuturor celor care au cunoscut-o”, au transmis reprezentanții FC Bihor, potrivit bihon.ro

Mesajul postat de tânăra jurnalistă înainte să moară 

Apropiații și familia sunt în stare de șoc după moartea Mălinei. Cu puțin timp înainte, Mălina a postat pe rețelele de socializare o filmare în care fredonează versurile unei melodii, în timpul unui concert la Cabron: 

„Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp..Mă doare sufletul că nu-l mai am pe tata. Că nu putem să mai vorbim una alta. Că nu i-am zis câte aveam să-i zic, am lăsat pe altă dată neștiind că n-aveam timp. Îmi pare rău că mă mai cert cu oameni dragi, ne certăm ca proștii cu principii largi…” 

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a desfășurat tragedia. Aceștia iau în calcul și varianta suicidului, însă concluzia exactă va ieși la iveală după necropsie. 

Mai multe