Donald Trump a încălcat o veche tradiție a Casei Albe

25 iunie 2017 22:08   Național
Ultima actualizare:

Președintele american, Donald Trump, pare să nu fie prea atașat de anumite tradiții ale Casei Albe care au scop diplomatic, mai ales când au legătură cu lumea musulmană. Trump a omis să organizeze o cină festivă cu ocazia încheierii Ramadanului.

Donald Trump este primul președinte american din ultimele două decenii care nu a respectat această tradiție, dar care a fost onorată în trecut de Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama, precizează Metro.co.uk.

În schimbul organizării unei cine festive, Trump s-a mulțumit cu transmiterea unui mesaj cu „urări călduroase” tuturor celor care sărbătoresc sfârșitul Ramadanului: „Musulmanii din Statele Unite s-au alăturat celor din restul lumii în timpul lunii sfinte a Ramadanului pentru a se focusa pe acte de credință și caritate. Acum, când ei comemorează Eid (sfârșitul Ramadanului, n.r.) alături de familie și prieteni, păstrează tradiția de a-i ajuta pe apropiați și să împartă pâinea cu cei din jur”, au transmis președintele și prima doamnă a Statelor Unie.

La dineuri, atunci când au fost organizate de liderii americani precedenți,  participau membri proeminenți ai comunității musulmanilor, membri ai Congresului american și diplomați din statele musulmane.

Mai multe