Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, șpagă de 9 milioane €?
Un martor audiat în dosar a vorbit despre înţelegerile privind sumele de bani care să le revină lui Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, Dinu Pescariu şi fostului ministru Gabriel Sandu.
”În cursul lunii ianuarie 2009, Dinu Pescariu mi-a făcut cunoştinţă cu Dorin Cocoş, care m-a primit în biroul său din Euro Hotel, situat lângă Arcul de Triumf. Aici mai erau de faţă Gabriel Sandu, Ministrul Comunicaţiilor şi Gheorghe Ştefan, vicepreşedintele PDL. În cursul discuţiilor i-am informat despre intenţia mea de a participa la procedura de achiziţie a licenţelor Microsoft destinate administraţiei publice, iar cei trei s-au arătat dispuşi să se implice în această procedură în schimbul unor sume de bani. Chiar au fost interesaţi de marja de profit şi de procentul pe care urma să îl ofer. Am convenit - de fapt Dorin Cocoş a făcut repartizarea sumelor (ca suma de 2.300.000 euro să ajungă la Gabriel Sandu prin intermediul ESSIM Partners din Cipru, controlată de prietenul acestuia, un anume Dan), suma de 4.000.000 la Gheorghe Ştefan (prin intermediul societăţii DD Land Oil din Cipru), iar diferenţa de circa 9.000.000 euro să fie transferată către Dinu Pescariu. Din această sumă urma ca Dinu Pescariu să-i dea lui Dorin Cocoş suma convenită între ei”, a declarat martorul.
Aceste informații sunt, în mare, confirmate și de un alt martor în dosar.
”Din discuţiile purtate am înţeles că sumele remise lui Dorin Cocoş au fost în cea mai mare parte remise în numerar, banii fiind retraşi numerar din Elveţia de Pescariu Dinu şi înmânaţi personal de acesta lui Dorin Cocoş. Din câte am auzit, Dorin Cocoş a primit aproximativ 8 – 9 milioane euro, iar Gheorghe Ştefan circa 3 milioane de euro. Tot în jur de 3 milioane a primit şi Gabriel Sandu. Cred că banii pentru Gabriel Sandu au fost viraţi în off-shore".