Dosar penal în cazul elicopterului militar, prăbușit la Sibiu

25 noiembrie 2014 23:53   Național
Ultima actualizare:

Procurorii militari au dispus, ieri, începerea urmăririi penale în dosarul privind prăbuşirea elicopterului militar, în apropierea localității Mălâncrav, din Sibiu, potrivit Mediafax.

Infracțiunile luate în calcul sunt: ucidere din culpă, neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Opt militari care se aflau în elicopter au murit pe loc, în accidentul de vineri, iar alţi doi au fost răniţi, ei aflându-se, în prezent, la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Este vorba despre pilotul Corneliu Gabriel Titiana (47 de ani) și maistrul militar Valentin Bora (41 de ani). Ambii au suferit arsuri și fracturi, pentru care au fost operați. ”Mâine (n.r. azi), Valentin Bora va suferi un transplant de piele la nivelul brațelor, unde are arsuri. Starea lui e stabilă, este conștient și relativ bine”, ne-a declarat dr. Cristian Nițescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arși. Veștile nu sunt, însă, la fel de bune pentru pilot. ”Starea lui este mai gravă și prognosticul rezervat. În prezent, este detubat, dar sedat. I s-a făcut și o bronhoscopie pentru a i se scoate din plămân un obiect străin. Este vorba despre un plastic care nu știm de la ce provine”, ne-a mai spus dr. Nițescu.

Mai multe