Dosarul „Mineriada”. Virgil Măgureanu, la Parchetul General pentru audieri
Fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, s-a prezentat la Parchetul General miercuri dimineață pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din 1990. Măgureanu este acuzat și el de crime contra umanității.
Virgil Măgureanu a fost inclus pe lista persoanelor care trebuie audiate pentru evenimentele tragice din 11-15 iunie 1990 din București, când minerii din Valea Jiului au descins în Piața Universității călcând totul în picioare. După Ion Iliescu, Petre Roman, Miron Cozma, Gelu Voican Voiculescu și Adrian Sârbu, Virgil Măgureanu este o altă personalitate a vieții publice din anii 90 care dă cu subsemnatul la Parchetul General. Fostul director SRI în perioada martie 1990 – aprilie 1997 are calitatea de inculpat în dosarul „Mineriada” și e acuzat de crime împotriva umanității. Măgureanu urmează să afle dacă va fi pus sub acuzare.
Procurorii militari susțin că, în perioada 11 — 15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat "un atac generalizat și sistematic", lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Capitalei, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, notează Agerpres.