Dosarul Zambaccian: Audierea Danei Năstase, amânată din motive medicale
7 octombrie 2013 13:21
Național
Ultima actualizare:
Instanţa supremă a reluat, luni, audierile în dosarul "Zambaccian", legat de modul în care soţii Adrian şi Dana Năstase au achiziţionat numeroase bunuri provenind din China.
Avocatul Danei Năstase a depus la instanţă două acte medicale care să arate starea de sănătate a acesteia şi a precizat că, la acest moment, ea nu poate face declaraţii, potrivit Mediafax.
Aflată în sala de judecată, soţia fostului premier a fost întrebată de instanţă dacă doreşte să facă declaraţii şi a răspuns afirmativ, rugând judecătorii să acorde un termen în acest sens.
Tot luni, instanţa a audiat-o pe Irina Paula Jianu, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, condamnată în acest dosar la trei ani de închisoare cu executare.