Două case de lângă blocul care a luat foc în București, distruse și ele. «Au zburat flăcări peste locuința noastră»

9 septembrie 2018 19:03   Național
Ultima actualizare:

A muncit o viaţă ca să-şi ridice o casă la curte, iar focul i-a mistuit-o într-o clipită. Familia Drăghici e disperată după ce locuinţa i-a fost distrusă de la un incendiu izbucnit la blocul aflat la doar 10 de metri distanţă. ”A zburat cu flăcări peste casa noastră”, povesteşte Valeria.

Sâmbătă dimineaţă, 8 septembrie, în jurul orei 3.00, strada Iordache Năstase, din sectorul 5 al Capitalei, a fost luată cu asalt de pompieri şi poliţie. Un bloc ridicat între case, la o distanţă de doar 10 metri de vecini, a început să ardă ca o torţă. „Evacuaţi! Foc!”, strigau disperaţi pompierii de teamă ca locatarii să nu moară arşi de vii. 

Buimaci, oamenii au ieşit în pijama, fără să aibă timp să mai ia nimic din apartamente. Flăcările deja cuprinseseră mansarda şi etajul superior până când au ajuns la parter. Blocul s-a făcut rapid scrum, mai ales că izolaţia termică a ars violent.

Două case aflate lângă blocul cu patru etaje au fost şi ele cuprinse de flăcări: una nu era locuită, dar în cea de-a doua proprietarii dormeau. ”Am auzit zarva şi m-am dat repede jos din pat. Se simţea miros de fum, dar casa mea era întreagă. Blocul ardea, iar la un moment dat flăcările au început să zboare şi peste noi. Veneau ca nişte limbi. Au început exploziile, nu se mai auzea om cu om şi la acoperiş am văzut cum iese fum. Le-am spus pompierilor să intervină, dar au zis că nu e nevoie. Au aşteptat ca să ardă şi apoi a fost prea târziu. Totul este distrus, inclusiv parterul care a fost inundat”, ne-a povestit cu lacrimi în ochi Valeria Drăghici, de 64 de ani.

Şi-a construit imobilul în urmă cu 17 ani, iar acum doarme cu soţul ei la o vecină de peste drum. Nu se ştie cine îi despăgubeşte. Blocul a fost ridicat ilegal, în 2012, de Ilie Ioniţă, zis Ilie Zorilă, care ar fi un apropiat al clanului Cămătarilor, pe un teren unde s-a aflat o casă bătrânească. Nu are autorizaţie de construcţie, astfel că locatarii nu au primit niciodată acte de proprietate. Cele 54 de familii i-au plătit dezvoltatorului între 20.000 şi 40.000 € pe baza unui antecontract. Ioniţă a fost cercetat în 2015 într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, fiind acuzat că a construit şi vândut zeci de apartamente fără acte legale pentru a nu plăti taxe şi impozite. Prejudiciul se ridică la 2,6 milioane de euro. Pompierii încă nu au stabilit cauza producerii dezastrului şi locul de unde a izbucnit. Ieri dădeau jos tablele şi ţigla. După o verificare amănunţită a imobilului, este posibil ca acesta să fie dărâmat.

Sinistraţii au fost cazaţi la cămin

Cele 54 de familii din bloc care au rămas fără un acoperiş deasupra capului au fost cazate la căminul Liceului ”Dumitru Moţoc”. ”Fiecare familie stă singură în cameră, avem baie la comun şi primim trei mese pe zi la cantina Colegiului Viilor”, ne-au povestit câţiva sinistraţi. Primarul sectorului 5, Daniel Florea, a decis ca aceştia să primescă un ajutor de 3.000 de lei, produse alimentare şi de igienă, dar şi rechizite şi uniforme pentru copii. 

Mai multe