Două cazuri de coronavirus la Spitalul Militar din Focșani. Ce măsuri au fost luate

25 martie 2020 11:59   Național
Ultima actualizare:

Doi angajați ai Spitalului Militar de Urgenţă “Dr. Alexandru Popescu”Focşani au fost confirmaţi cu coronavirus. Este vorba despre un medic și un asistent care lucrau într-unul dintre laboratoare. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale. Pacienţii sunt externaţi şi s-a demarat ancheta epidemiologică.

Ministerul Apărării a transmis că s-a luat decizia ca unitatea medicală să fie  închisă pentru 48 de ore, mai puţin Unitatea de Primiri Urgenţe.

”Marţi, 24 martie, la Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Alexandru Popescu” Focşani au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 două persoane din rândul personalului medical şi auxiliar sanitar. În urma acestei situaţii, s-a dispus externarea tuturor pacienţilor şi efectuarea anchetei epidemiologice în vederea stabilirii contacţilor, iar pe timpul acesteia, posibilii contacţi sunt plasaţi în autoizolare, urmând a fi testaţi”, a transmis, miercuri, MApN.

Instituția a mai transmis că se vor recolta analize de la toţi contacţii simptomatici şi, în funcţie de rezultatele finale ale anchetei epidemiologice, se vor dispune măsuri ulterioare de protecţie a personalului medical, în vederea menţinerii capacităţii operaţionale a spitalului.

Au fost probleme și în spitalele civile. Cele mai grave cazuri de contaminare în masaă s-au înregistrat la Spitalul Gerota din capitală și Spitalul Județean Suceava. 

Au mai fost raportate cazuri de contaminare la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, Spitalul Floreasca din Capitală, dar și în alte zone ale țării. 

Pete 100 de cadre medicale au fost infectate cu virusul din China, conform unei raportări a INSP

Până marţi seară, în România au fost confirmate aproape 800 de cazuri de infectare cu coronavirus.

Citește și: 

Spitalul Județean Suceava, închis. 83 de medici şi asistenţi medicali, infectaţi cu coronavirus

Coronavirus la Spitalul Sf. Spiridon Iași. 16 medici și asistenți au intrat în izolare

Klaus Iohannis pentru managerii de spitale: «Trebuie să ne descurcăm cât se poate de bine cu ceea ce avem»

Mai multe