Două decese în ziua scrutinului. Doi bărbați au murit chiar în secțiile de votare

6 decembrie 2020 21:14   Național
Ultima actualizare:

Alegerile parlamentare din acest an nu au fost scutite de evenimente nefericite. Mai multe incidente au avut loc în ziua de duminică, printre care și moartea a doi bărbați, cărora li s-a făcut rău în secțiile de votare.

Procesul de votare a fost întrerupt, duminică, la Secţia nr. 643 din Capitală, după ce o persoană care s-a prezentat la urne a decedat, a declarat purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti nr. 42, Mariana Stancu-Ţipişcă. Potrivit acesteia, s-a sunat la 112, urmând ca Serviciul Omoruri să efectueze cercetarea în cauză, informează Pro TV.

Se pare că bărbatul avea 77 de ani. Acesta este a doua persoană care a decedat în ziua alegerilor parlamentare. Un alt barbat a murit în Arges, la o secție de votare din comuna Teiu.

Incidentul nefericit a avut loc la secția de la Școala Gimnaziala 47, iar anunțul a fost facut public de reprezentantul secției de votare, Mihaela Elena Ivan, potrivit ziare.ro.

De asemenea, procesul electoral a fost suspendat temporar la o secţie de votare din Capitală, după ce un membru al Biroului electoral a fost confirmat cu COVID-19, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Mai multe