Două eleve au ajuns la spital după un atac cu spray lacrimogen la o şcoală din Constanţa

22 octombrie 2013 12:59   Național
Ultima actualizare:

În cursul zilei de astăzi, doi adolescenţi s-au strecurat în incinta şcolii, printre elevii care ieşiseră la ora de sport, şi au pulverizat spray lacrimogen.

Directorul unităţii spune că gardianul era în concediu, iar cel care a fost trimis de firma de pază care se ocupă de şcoală nu şi-a dat seama că elevii respectivi nu erau de acolo, potrivit rtv.net.

După ce au inhalat gazul pulverizat două fete au început să se simtă rău, motiv pentru care au fost transportate la spital.

Agresorii au fost identificaţi imediat de poliţişti, cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere montate pe holurile şcolii.

Ei, dar şi părinţii lor, riscă să fie amendaţi contravenţional.

Mai multe