Două eleve din Pitești au fost salvate după ce au înghiţit o cantitate mare de medicamente

19 iunie 2015 14:52   Național
Ultima actualizare:

Două eleve ale unui liceu din Pitești au ajuns la spital, vineri, după ce au înghițit o cantitate mare de medicamente. Celor două minore li s-a făcut rău în curtea școlii, o colegă fiind cea ca le-a văzut și a sunat la 112, transmite corespondentul MEDIAFAX

Cele două adolescente, eleve de liceu cu vârste de 15, respectiv 16 ani, au fost transportate de urgență la spital

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, paramedicii SMURD au intervenit la Colegiul Tehnic "Costin D. Nenițescu" din Pitești, după ce o elevă a sunat la 112 și a spus că în curtea școlii sunt două colege de-ale sale care se simt rău.

Când echipajul medical a ajuns la cele două fete, acestea erau conștiente și le-au spus paramedicilor că au înghițit 20 de pastile de Paracetamol pentru că le durea capul.

Ambele au fost preluate de SMURD și transportate la Spitalul de Pediatrie din Pitești, pentru îngrijiri medicale.

Mai multe