Două microbuze, implicate într-un accident rutier între Dej şi Baia Mare. Nouă persoane, rănite
9 decembrie 2020 8:09
Național
Ultima actualizare:
Nouă persoane au fost rănite, două dintre ele grav, miercuri dimineaţă, după ce două microbuze au fost implicate într-un accident rutier între Dej şi Baia Mare.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că pe DN1C Dej-Baia Mare, la kilometrul 118, localitatea Valea Chioarului, judeţul Maramureş, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două microbuze, în care se aflau 9 persoane.
În urma impactului, 9 persoane au fost rănite, două dintre ele grav, şi transportate la spital pentru investigaţii suplimentare, conform IPJ Maramureş.
Traficul în zonă, întrerupt după producerea accidentului, a fost reluat, fiind dirijat de poliţişti, potrivit news.ro.