Două tinere musulmane acuză că au fost agresate în Sectorul 2

1 aprilie 2016 9:11   Național
Ultima actualizare:

Două tinere musulmane acuză că au fost agresate, miercuri, de un grup de tineri, pe Calea Mosilor din Capitală, anunţă Asociaţia “Surori Musulmane”, cazul fiind cercetat şi de Poliţia Capitalei.

Potrivit Asociaţiei un grup format din trei băieţi şi două fete, le-ar fi smuls victimelor, în vârstă de 18 ani, vălul şi le-ar fi bătut.

„Două fete tinere (18 ani), ce purtau vălul islamic au fost atacate în plină stradă, în timpul zilei, în zona Moşilor, de un grup de trei băieţi şi două fete. Fetelor le-au fost smulse vălurile şi au fost bătute, rănite la cap, la mâini etc. Cu greu un bărbat a intervenit pentru a le salva de agresori”, se arată în comunicatul Asociaţiei, scrie adevarul.ro.

Au mers la poliţie, dar nu au depus plângere

Una dintre tinere a mers împreună cu părinţii la secţia 8 Poliţie, dar potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Bogdan Ghebaur, aceştia nu au depus plângere. “Părinţii nu au vrut să depună plângere. Ne-am sesizat însă din oficiu şi s-a deschis dosar de cercetare penală pentru loviri şi alte violenţe. Cazul a fost preluat de Secţia 8 poliţie”, a declarat pentru Mediafax reprezentantul Poliţiei Capitalei.

Mai multe