Două zile, școlile din Capitală se deschid până la ora 9.30

16 ianuarie 2017 11:34   Național
Ultima actualizare:

Meteorologii au anunțat un nou val, al treilea, de viscol, în sudul țării. Ca urmare, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat un nou program pentru elevi, pentru următoarele două zile.

Marţi şi miercuri sunt aşteptate ninsori în majoritatea zonelor din ţară, inclusiv în Bucureşti. În aceste condiţii, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a precizat că în aceste zile elevii vor începe orele la 9.30, în loc de 8.00, în zilele de marți (17 ianuarie) și miercuri (18 ianuarie).

Primarul general că elevii vor putea ajunge la școală până la ora 9,30, fără să li se pună absențe.

Edilul a precizat, în ședința Comandamentului de iarnă de astăzi (16 ianuarie), că decizia a fost luată după consultările cu Inspectoratul Școlar General, în contextul vremii nefavorabile.

Mai multe