Dragnea anunţă crearea partidului Alianţa pentru Patrie: "PSD-ul este predat total la Iohannis"
Liviu Dragnea a avut, duminică seara, prima apariție televizată după eliberarea din pușcărie. Fostul preşedinte al PSD a anunţat că va sprijini un partid nou-înfiinţat, numit Alianţa pentru Patrie.
Liviu Dragnea a anunțat că patru „oameni obişnuiţi”, în colaborare cu fostul secretar general al PSD, Codrin Ştefănescu, unul dintre apropiaţii săi, au pus bazele unui nou partid politic, denumit Alianţa pentru Patrie, al cărui principal obiectiv este „bunăstarea românilor”, el fiind animat de „patriotism economic”.
„Nu este un partid naţionalist, nu este un partid radical, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, nu este un partid anti-european sau anti-atlantic. Dimpotrivă”, a declarat Liviu Dragnea, duminică seara, la Realitatea Plus. El mai spune că i-a cerut avocatei sale să iniţieze un demers în instanţă pentru a lămuri dacă are sau nu voie să activeze politic.
Inițiativa îi aparține lui Codrin Ștefaănescu
"S-a discutat foarte mult, primii care au vorbit că mi-am făcut partid, că asta fost discuţia, au fost cei de la noul PSD. Eu, ştiţi bine, nu am ieşit public până la momentul asta. (...) Nu am ieşit public şi nu am spus nimic despre asta, nici Codrin nu a spus nimic despre asta. Prin octombrie, am avut o discuţie cu Codrin, Codrin a venit des la mine la vizită și m-a ajutat enorm acest om de un mare caracter şi de un curaj incredibil. Şi mi-a zis că el simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid, un partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care n-au curaj, de acoperiţi, de oameni infiltraţi, de tot felul de interese împletite care până la urmă care distrug un partid sau îl lasă acolo unde trebuie să fie, 20%, ca să fie mai multe".
Dragnea: "Partidul s-a înfiinţat şi se numeşte Alianţa pentru Patrie"
"Şi am zis că sunt de acord şi îl sprijin cu tot ceea ce ştiu eu, cu toată experienţă mea politică şi administrativă, economică, să se întâmple acest partid. Şi a găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi, dar cu curaj, care au devenit membri fondatori la acest partid, Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca ca undeva pe parcursul procedurilor să se blocheze. Astfel încât partidul s-a înfiinţat şi se numeşte Alianţa pentru Patrie”, a afirmat fostul lider soial-democrat. Dragnea a menţionat că există o aplicaţie pentru cei care doresc să se înscrie şi a descris liniile după care se ghidează, doctrinar, noua formaţiune.
Fostul lider PSD Luviu Dragnea afirmă cp PSD-ul ”este predat total la Iohannis” de către actuala conducere, că sunt partide ”infiltrate” de serviciile secret şi că ”cel mai mult este infiltrat PSD-ul, conducerea PSD, cu o excepţie, Gabriela Firea.
„PSD-ul este predat total la Iohannis de către actuala conducere. PSD-ul e complice, prin acţiunile conducerii, la jaful naţional care se întâmplă în România de aproape trei ani de zile. PSD-ul e complice, prin modul de acţiune al conducerii, la tot acest dezastru economic şi la viaţa din ce în ce mai grea pe care o duc românii. PSD-ul este complice la faptul că resursele noastre sunt din ce în ce mai mult drenate în afară. Membrii de partid, baza partidului, e ruptă aproape total de conducerea PSD-ului. Eu vă spun asta din scrisorile pe care le-am primit în închisoare. Am primit sute de scrisori cred că din aproape toate judeţele de la membri de partid, de la primari, de la viceprimari, de la consilieri”, a afirmat Liviu Dragnea duminică, la Realitatea Plus.
Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de pușcărie în dosarul Angajărilor fictive
Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul „Angajări fictive” la Protecţia Copilului Teleorman. Potrivit DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul Organizaţiei PSD Teleorman. În decembrie 2013, procurorii au înregistrat o sesizare din oficiu cu privire la faptul că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, proceda la menţinerea ilegală în posturi a două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. Liviu Dragnea a fost eliberat din penitenciar pe 15 iulie 2021.
Citește și: