Dragnea, care a rămas repetent în facultate, a deschis luni anul universitar în Teleorman

2 octombrie 2017 12:28   Național
Ultima actualizare:

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a deschis pe 2 octombrie anul universitar, în Teleorman, însă foarte puţini ştiu că politicianul a rămas repetent în timpul facultăţii.

Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceauşescu şi profesor universitar la Politehnica, a povestit în urmă cu doar câteva luni faptul că Liviu Dragnea a rămas repetent în facultate. "La noi atunci erau două direcţii: direcţia asta la care eram eu, cu transmisii automate, şi altă direcţie, cu service-uri, cu întreţinere. N-a venit pe direcţia mea, că era mai greu, a mers pe cealaltă. Dar şi aşa a rămas repetent", a spus Oprean despre Dragnea.

Explicaţia preşedintelui la această afirmaţie a fost următoarea:"Este foarte interesant că au început să fie scoşi de la naftalină foarte mulţi oameni. Eu am mai abordat subiectul acesta acum caţiva ani de zile, de cateva ori. În anul trei sau patru, mai mulţi colegi, cu unii cântam în formaţii, cu alţii aveam alte activităţi, am decis să mai prelungim cu un an. Decizie pe care am luat-o şi dacă as mai fi încă o dată în situaţia aia, aş mai lua aceeaşi decizie ca să mai stăm un an în plus acolo. A fost o întreagă istorie cu fuga de la examene, fugăriţi prin curtea Institutului", a precizat Liviu Dragnea, fiind întrebat dacă este adevărat că a rămas repetent.

În mod paradoxal, Dragnea s-a gândit că ar fi persoana potrivită să deschidă anul acesta universitar din Teleorman, oraşul său natal. 

Mai multe