Dragnea, mâhnit: "Este 53% la 47% pentru Iohannis"

16 noiembrie 2014 21:17   Național
Ultima actualizare:

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că având în vedere că scorul este "strâns", iar din evaluările PSD Victor Ponta este câştigător la o diferenţă mică, solicită reprezentanţilor PSD din secţiile de votare să fie atenţi la numărătoarea voturilor.

UPDATE 00.33 Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea a declarat, dumunică noaptea, la sediul PSD, că din numărarea paralelă a 95% din voturi, Klaus Iohannis are 53% din voturi iar Victor Ponta, 47% din voturi. "Din 95% din secţii încărcate, este 53% la 47% pentru Iohannis", a spus Dragnea despre rezultatele numărătorii paralele a PSD.

Dragnea a reiterat faptul că Victor Ponta nu îşi va da demisia din funcţia de prmeier. "Guvernarea va fi menţinută în continuare. Este vorba de peste 5 milioane de voturi pe care le-a luat, guvernarea va continua", a spus secretarul general al PSD. Dragnea i-a acuzat pe cei din ACL că au provocat "un curent de ură şi dezbinare, care a creat o falie în societate", potrivit mediafax.ro.

Conform exit-poll-urilor, Klaus Iohannis este dat drept câştigător al alegerilor prezidenţiale la o diferenţă mică faţă de Victor Ponta. Candidatul ACL a declarat că rezultatul este foarte bun, însă acest lucru nu îl linişteşte pe deplin. "Voi avea emoţii până când voi fi confirmat de Curtea Constituţională", a spus Klaus Iohannis la scurt timp după închiderea urnelor.   

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că, din evaluările făcute de PSD, Victor Ponta este câştigător la o diferenţă mică. "Din acest motiv, solicit tuturor colegilor noştri, reprezentanţilor noştri din secţiile de vot să fie atenţi până la numărarea ultimului buletin de vot şi până la încheierea procesului verbal, pentru că, la câte s-au întâmplat, la câte sesizări am făcut, la câte plângeri am făcut, îi rog să fie atenţi că ceilalţi sunt dispuşi să facă orice. Le cer tuturor colegilor să aibă răbdare să numărăm voturile, că în această noapte să ţină minte că se decide preşedintele României", a spus Dragnea.

Mai multe