Drama lui Gabi Cotabiță. Fetele lui i-au interzis să aibă copii cu Alina, a doua lui soție. Povestea spusă chiar de el
Moartea lui Gabriel Cotabiță este o undă de șoc pentru lumea artistică și pentru toți românii care i-au ascultat piesele mai ales în anii 80-90. Gabi Cotabiță se retrăsese din lumina reflectoarelor de câțiva ani și ducea o viață liniștită alături de soția lui, Alina, care i-a fost alături în ultimii opt ani. Cei doi nu au avut copii, deși și-au dorit. Chiar artistul a dezvăluit într-un interviu că fetele lui nu și-au dorit ca tatăl lor să mai aibă alți copii în afară de ele.
Drama lui Cotabiță: fetele lui i-au interzis să aibă alți copii
Gabriel Cotabiță, una dintre vocile emblematice ale muzicii românești din anii ’80-’90, și-a trăit ultimii ani alături de Alina Gabriela Munteanu, soția sa cu 28 de ani mai tânără.
Cei doi au avut o relație solidă, dar nu au devenit părinți împreună, iar decizia a fost influențată dorința celor trei fiice ale lui din primul mariaj.
Într-un interviu din 2019, Cotabiță a dezvăluit drama personală ce a stat la baza acestei decizii și a mărturist că pentru liniștea familiei le-a respectat dorința.
„Dacă aş face un copil cu Alina, fetele mele n-ar mai vorbi cu mine”
Căsătoria lui Gabriel Cotabiță cu Alina în 2016 a marcat începutul unui nou capitol în viața artistului.
Însă diferența de doar un an între vârsta Alinei și cea a fiicelor sale – Milena, Aela și Eliza – a generat tensiuni în familie.
Într-un interviu acordat revistei OK! Magazine, în 2019, Cotabiță a explicat că fiicele sale i-au pus o condiție categorică: să nu devină din nou tată.
„Problema este în felul următor: dacă ar fi problema de copii cu Alina, în momentul respectiv, fetele mele n-ar mai vorbi cu mine niciodată. Asta a fost condiţia: băi, te însori, dar să nu mai faci alţi copii. Eu n-am zis nimic.
Problema e că Alina e cu un an mai mare decât ele şi automat… Deşi par că sunt moderne, sunt rămase pe stilul vechi.
Mama lor rămâne mama lor, orice ar fi. Am trăit ani buni împreună, avem trei copii, ne leagă foarte multe lucruri.
Ea deja s-a recăsătorit – lucru cu care n-au fost de-acord. Norocul lor este că mama lor nu mai poate face copii, că a avut o problemă şi nu mai are posibilitatea. Dar la mine încă e posibil…”, a spus Gabriel Cotabiță, potrivit okmagazine.ro.
Gabriel Cotabiță ducea o viață liniștită în afara Bucureștiului
După cumpăna pe care a trăit-o în 2015 când a fost la un pas de moarte după un AVC suferit la sala de sport, Gabriel Cotabiță și-a schimbat viața radical.
Nu a mai fumat, a renunțat la băuturile acidulate și la a mai conduce mașina. Chiar dacă cu timpul s-a refăcut complet nu a revenit la volan, preferând taxiul.
Sâmbătă, 23 noiembrie, Gabriel Cotabiță s-a stins în urma unui accident cerebral vascular în timp ce era internat la Spitalul Universitar București.
Tot azi a părăsit această lume cântărețul de folk Marius Bațu.
23 noiembrie este ziua în care au murit și Stela Popescu și Rona Hartner.