Drama unei femei incendiate de soţ: "A aruncat pe mine o sticlă de spirt"

26 martie 2015 18:01   Național
Ultima actualizare:

Clipe de groază şi dureri dincolo de orice imaginaţie. Prin asta a trecut Mihaela Nartea, o femeie din Bucureşti incendiată de soţ.

Gelozia bolnavă a unui bărbat l-a făcut să meargă până la a-şi incendia soţia, la câţiva metri de camera în care se aflau cei doi copii ai lor, de 9 şi 5 ani. Totul s-a întâmplat în urmă cu două luni, iar de atunci femeia trăieşte în teroare.

"Am vrut să-i cad în genunchi, să îl rog să nu facă asta. Mi-a vărsat o sticlă de spirt pe faţă şi pe păr. A luat o brichetă şi mi-a spus «O să-ţi dau foc». În sufletul mă gândeam că nu poate să facă asta. Apoi m-a aprins. Am început să ţip foarte tare, iar el m-a dus la baie şi m-a stins", a povestit femeia, potrivit emisiunii "La Măruţă".

Pentru Mihaela, care avea arsuri pe 22% din suprafaţa corpului, au urmat zile cumplite. După 20 de zile de spitalizare, ea a fost concediată şi presată de colegi să-şi retragă plângerea făcută împotriva soţului. Femeia şi soţul ei munceau la aceeaşi firmă, iar colegii au început, culmea, să-i ia apărarea călăului, nu victimei.

Ba mai mult, soţul Mihaelei a îndemnat-o pe femeie să le declare medicilor şi poliţiştilor că s-a ars, din greşeală, în timp ce el îi făcea masaj cu spirt.

Bărbatul se află acum în puşcărie, iar Mihaela Nartea se teme că va ieşi şi îi va face din nou rău. Femeia e convinsă că nici măcar un ordin de protecţie nu l-ar potoli pe agresor, dar este pregătită să lupte împotriva lui.

"El avea o gelozie extremă şi nejustificată. Inventa poveşti că eu mă întâlnesc cu alte persoane şi am relaţii. 10 ani am trecut cu vederea foarte multe episoade de violenţă, dar nu aşa grave. M-a lovit de multe ori", a mai spus femeia, la Pro TV.

Din păcate, problemele sunt departe de a se încheia, deoarece Mihaela e pe cale să rămână şi fără apartamentul în care locuieşte şi care este primit de la firmă până în luna iunie.

Mai multe