Dramatic! 8 copii, răniţi în timpul unui spectacol de circ la Vaslui

7 mai 2014 18:07   Național
Ultima actualizare:

Opt copiii au fost răniţi, după ce tribuna unui circ ambulant venit la Vaslui s-a prăbuşit cu tot cu spectator.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, tribuna cu spectatori, lungă de aproximativ 20 de metri şi pe cinci rânduri, s-a prăbuşit în timpul reprezentaţiei unui circ cu reptile şi foci venit în municipiul Vaslui în cursul acestei săptămâni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma prăbuşirii, opt copii au fost răniţi, aceştia fiind evaluaţi de către echipajele medicale ale celor patru ambulanţe trimise la locul accidentului, în parcarea unui centru comercial din Vaslui.

"Din primele evaluări, se pare că niciun copil nu este grav rănit, ei suferind traumatisme şi escoriaţii. În prezent, se face triajul pacienţilor pentru a se stabili care dintre aceştia trebuie transportaţi la spital", a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa.

Reprezentanţii mai multor instituţii ale statului s-au deplasat la locul accidentului pentru a constata în ce condiţii s-a produs acesta, în funcţie de rezultate urmând să se stabilească şi sancţiunile pentru persoanele vinovate.

Mai multe