Drona aceasta a «văzut» tragedia de pe lac

19 decembrie 2014 23:53   Național
Ultima actualizare:

Un dispozitiv care ar putea oferi informaţii vitale în cazul anchetei elicopterului SMURD prăbuşit în lacul Siutghiol, a intrat în posesia Poliţiei. Drona pe care un bărbat a trimis-o să filmeze deasupra epavei, imediat după tragedie, dispăruse fără urmă. Un localnic din Mamaia a recuperat-o, ieri, şi a predat-o autorităţilor.

La câteva minute de la prăbuşirea elicopterului, un angajat la o firmă specializată în filmări la înălţime a trimis o dronă să survoleze lacul Siutghiol. Bogdan Dumitru spune că dispozitivul a înregistrat imagini cu supravieţuitorul care striga după ajutor, agăţat de coada aparatului de zbor. „Când am ajuns la faţa locului, o persoană se afla în apă, strigând după ajutor. Se afla la fix 174 metri de mal. Aşa mi-au arătat datele înregistrate de drona pe care am ridicat-o în aer şi pe care am pilotat-o până deasupra locului prăbuşirii“, a spus Bogdan.

În timp ce survola locul accidentului, la 64 metri înălţime, Bogdan a pierdut comanda dispozitivului, care s-a îndepărtat brusc şi a mers către mal, la 400 metri nord de Butoaie, scrie Adevărul.

Datele tehnice aratau că drona a aterizat pe sol, în apropierea terenului de tenis din nordul Mamaiei, la 4 metri de apă. „Am căutat-o şi pe uscat, şi în apă, cu sonarele. Nu am găsit-o nicăieri. Este o necunoscută totală cum a putut ieşi singură de sub control. S-a întâmplat ceva la undele radio“, a povestit Bogdan Dumitru, care a anunţat pierderea dronei şi a promis chiar şi o recompensă celui care o va găsi.

Vineri dimineaţă, un angajat al unui hotel din nordul staţiunii Mamaia a sunat la Poliţie şi a anunţat că se află în posesia dronei. Dispozitivul, cu informaţii vitale pentru mersul anchetei, a fost predat poliţiştilor, care urmează să vizioneze imaginile surprinse. 

Click! spune

Numită şi ”aparat de zbor fără pilot”, drona este un dispozitiv ghidat prin telecomandă de către o persoană aflată la sol. Este dotată cu gps, cameră foto şi video full HD şi este folosită pentru a surprinde imagini de la înălţime. Drona folosită de Bogdan Dumitru pe lacul Siutghiol este model ”dji phantom 2 vision”, costă aproximativ 1.000 de euro, cântăreşte 800 grame şi aparţine firmei Claboo Media, specializată în filmări de la înălţime.

Mai multe