Drumarii au făcut deja cozi la sare!
Aglomeraţie mare la mina din Slănic Prahova! Imediat ce meteorologii au anunţat că vor veni ninsorile, drumarii din toată ţara au data iama la salină să-şi facă rezervele de sare necesare acţiunilor de deszăpezire. Nu vor să mai fie luaţi prin suprindere, cum s-a întâmplat în anii precedenţi.
De pe poarta minei din Slănic pleacă zilnic aproximativ 1.300 de tone de sare, ceea ce înseamnă 60 de camioane. „Suntem pregătiţi! Avem stocuri de sare suficiente care să ne ajungă până în primăvară. Unii drumari, care au fost mai harnici, au început aprovizionarea cu sare încă din octombrie”, a spus, pentru Click!, Florin Chipeşiu, directorul tehnic al Minei Slănic. Oamenii vin încă de la miezul nopţii să se aşeze la rând. Ca să meargă totul repede, la mină se lucrează acum în două schimburi. Cu toate acestea, drumarii aşteaptă chiar şi 12 ore până încarcă.
O tonă de sare costă 200 de lei. În România, există cinci astfel de exploatări miniere, iar toate sunt la fel de aglomerate în această perioadă, când firmele care au contracte pentru deszăpezire se pregătesc să facă faţă ninsorilor. Sarea se foloseşte de către prestatorii de servicii pentru dezgheţarea şi deszăpezirea drumurilor sau ca agent antiderapant în combinaţie cu nisipul.
Deocamdată, ninge puțin
Zilele acestea va fi foarte frig, cu temperaturi mult mai scăzute decât ar fi normal, dar nu ninge decât ici colo, slab. În weekend se aşteaptă cantități importante de ninsori, pe arii extinse, în special în nordul Moldovei și la munte.