Duduie din nou şantierul din Bihor al Autostrăzii Transilvania
Muncitori şi utilaje pe câmp! Abandonate de compania americană Bechtel în urmă cu un deceniu, lucrările pe tronsonul din Bihor al Autostrăzii Transilvania au fost reluate.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 15 martie de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru lotul 3C3, între Borş şi Biharia, în lungime de 5,35 kilometri.
Lucrările au început cu decopertarea solului, care va fi acoperit cu piatră, balast amestecat cu pământ şi cu ciment, în mai multe straturi, care vor fi apoi compactate.
În dreptul localităţii Biharia, lucrările de decopertare au avansat dincolo de calea ferată Oradea - Satu Mare, printre linii fiind amplasate plăci prefabricate din beton, astfel încât să poată fi traversate cu uşurinţă de utilajele constructorilor.
Lucrările sunt realizate de o asociere între societatea Vahostav SK din Slovacia şi firma orădeană Trameco, parte a grupului Selina, scrie adevarul.ro.
Contractul încheiat cu CNAIR pentru proiectarea şi execuţia lotului 3C3 Biharia - Borş al Autostrăzii Transilvania este în valoare de 134,221 milioane lei fără TVA, adică echivalentul a 28 de milioane de euro.
Durata de execuţie este de 19 luni, din care patru pentru proiectare şi 15 pentru execuţie, iar perioada de garanţie de 10 ani.