Dulciurile, în topul poftelor alimentare pentru 63% dintre români
Românii sunt mari amatori de dulciuri, arată un sondaj pe tema poftelor alimentare, realizat de XL–S Medical. 63% din cei 4.683 de respondeți au spus că dulciurile ocupă primul loc în topul alimentelor la care poftesc.
În ceea ce privește atitudinea românilor vizavi de poftele culinare, peste 60% dintre respondenți declară că le dau curs fără a avea regrete. Pe de altă parte, 3 din 10 respondenți reușesc să își înfrâneze pofta alimentară, iar 2 din 10 români răspund în favoarea poftei, însă se gândesc ulterior la efectele negative ale acesteia.
Pe de altă parte, sportul este soluția preferată de aproximativ 35% dintre respondenții care obișnuiesc să mănânce alimente bogate în grăsimi sau zaharuri, în timp ce aproximativ 26% dintre respondenți apelează la dietele alimentare sau de detoxifiere.
Suplimentele de slăbit sunt preferate de puțin peste 20% dintre respondenți, acestea fiind luate, de obicei, ca adjuvant în diete și combinate cu sportul.
Studiul mai arată că cei mai mulți români, 75,77%, simt presiunea unei pofte alimentare cu preponderență pe timpul după-amiezei și al serii, în timp ce doar 2 din 10 români au remarcat instalarea unor pofte culinare în preajma prânzului.
Printre cele mai râvnite alimente și băuturi la care românii poftesc cel mai des, se numără fructele, în proporție de 68,53%, urmate îndeaproape de ciocolată – 65,11%, prăjituri – 57,21%, cafea – 54.63% și pizza – 51,43%.
În ceea ce privește cauza poftelor alimentare, 4 din 10 respondenți nu au putut identifica un motiv concret. În schimb, 18,85% dintre români asociază poftele cu plictiseala, 17,06% cu stresul, iar pentru 13,24% pofta alimentară apare atunci când altcineva consumă acel aliment sau băutură.
La capitolul diete, 58,41% dintre respondenți au declarat că au ținut cel puțin o dietă alimentară pe parcursul vieții lor. Pentru 62,46% dintre aceștia, perioada de dietă a însemnat și o perioadă de luptă în ceea ce privește poftele culinare, observând o intensificare a acestora.