Duminică este Ignatul, ziua tăierii porcului. Ce înseamnă această sărbătoare și ce reguli trebuie respectate

17 decembrie 2020 15:27   Național
Ultima actualizare:

Românii nu se abat de la tradiții nici în pandemie, așa că duminică, 20 decembrie în multe gospodării se va ține Ignatul, ziua în care se taie porcul. Autoritățile au anunțat că față de alți ani, când acest adevărat ritual era prilej de petreceri cu multă lume, acum, numărul persoanelor prezente trebuie să fie restrâns la membrii de familie.

Denumirea de Ignat vine de la Sfântul Ignatie Teoforul, episcop de Antiohia și martir al Bisericii care este unul din cei mai de seama părinți apostolici. Sfântul Ignatie a fost contemporan cu Iisus Hristos potrivit ziarullumina.ro.

Cine a fost Sfântul Ignatie Teoforul

Potrivit legendei, Sfântul Ignatie Teoforul ar fi fost acel copil pe care l-a luat Domnul în braţe când le-a zis apostolilor:”De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în numele meu, pe mine mă va primi“. A fost ucenicul Sfântului Ioan Evanghelistul şi pentru credinţa sa a fost uns episcop în Antiohia Siriei. Pentru că nu a lepădat credința în Hristos, a fost aruncat în arenă și sfâșiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian, relatează curier.ro.

Ce se întâmplă în tradiția românească de Ignat

Pregătirile pentru sacrificarea porcului includ un adevărat ritual pe care adevărații gospodari îl fac cu o seară înainte de Ignat. Trebuie verificată butelia cu gaz, cuţitele pentru tăierea și curățarea porcului, suportul pe care va fi pârlit porcul. De asemenea vasele unde se depozitează carnea trebuie să fie spălate. De obicei, animalul este înjunghiat în jugulară cu un cuţit cu lama lungă şi vârful subţire. Apoi este pus pe un suport şi pârlit cu un arzător special conectat la o butelie. Dacă treaba este făcută temeinic, cam într-o oră porcul devine negru ca smoala și apoi se toarnă peste el apă fiartă. Din bătrâni se spune că celebrul șorici de porc iese fraged dacă după turnarea apei fierbinţi,  porcul pârlit este acoperit cu o pătură groasă sau o folie. Prin acest procedeu, se spune că apa se infiltrează în pielea groasă, iar şoriciul se frăgezeşte. După zece minute, porcul este dezvelit şi apoi frecat bine cu periile, până când şoriciul cel galben iese la iveală.

Cum este tranșat porcul

Șoriciul este râcâit cu cuţitul, pentru a rămâne un strat cât mai fraged. Începe curățatul șoriciului de pe porc, totul în timp ce se toarnă din belșug apă fiartă. Când porcul devine alb, sunt taiate picioarele porcului, i se crestează o cruce în frunte animalului iar o gospodină îl tămâiază și spune rugăciunea Tatăl nostru. Urmează tăierea capului, secţionarea grăsimii pe şira spinării, scoaterea carcaselor de porc, a şoriciului şi a tuturor celorlalte părţi. Mațele sunt spălate pentru a fi umplute cu carne de cârnaţi sau folosite la lebăr, caltaboș sau fierte.

Citiți și

Ignatul. Tradiții și obiceiuri de 20 decembrie. De ce se taie porcul de Ignat

Cele mai îndrăgite tradiții de Crăciun din România

Mai multe