După patru ani trăiți în Tenerife, un cuplu de români trage linie. Care e concluzia: „Casa noastră e aici acum”
Au ales Spania! După patru ani petrecuţi în Tenerife, un cuplu de români trage linie şi spune fără ezitare: „A fost greu, dar a meritat”. Ei au făcut şi o listă cu avantajele şi dezavantajele vieţii pe insulă, pentru cei care se gândesc să se mute în Arhipelagul Canarelor, scrie adevarul.ro.
Cristina şi Cipi au ajuns în Tenerife (Spania) pe 26 septembrie 2021, în plină pandemie, cu economii de aproximativ 22.000 de euro, după ce vânduseră tot ce aveau în Austria. Nu aveau job stabil, apartament sau maşină, dar aveau curajul de a începe o viaţă complet nouă, într-un loc necunoscut.
«Vagabonzi cu obiective»
„Vândusem tot ce se putea vinde în Austria şi strânsesem undeva la 22.000 de euro. În prima lună am stat în Guaza, într-un apartament închiriat ieftin: 640 de euro pentru cinci săptămâni”, au povestit cei doi români pe “Vagabonzi cu obiective”, pagina lor de Facebook. “La final de octombrie am prins primul job online cu acte în regulă, dar banii se duceau repede. Am găsit apartamentul din Santa Cruz, unde stăm şi acum. Am plătit un an de chirie în avans (altfel nu se putea atunci) şi, brusc, banii noştri s-au înjumătăţit”, au explicat ei.
Cel mai dificil moment a fost adaptarea copiilor la şcoală. Primele patru luni au fost pline de lacrimi şi frustrări: prichindeii nu aveau prieteni, nu înţelegeau limba spaniolă şi simţeau din plin dorul de casă. „Am rămas lângă ei, i-am încurajat şi, după patru luni, îi auzeam deja vorbind spaniola, aveau prieteni, începeau să se adapteze. A fost momentul în care am ştiut că vom rămâne”, au dezvăluit Cristina şi Cipi.
Familia de români a făcut şi o listă cu avantajele şi dezavantajele traiului în Tenerife. Potrivit cuplului, clima este blândă, cu temperaturi medii între 20 şi 26 de grade Celsius şi soare aproape tot timpul anului.
Copiii petrec mult timp în aer liber, ritmul vieţii este relaxat, oamenii sunt mai zâmbitori, iar comunităţile de expaţi sunt mari şi diverse. De asemenea, există o mulţime de posibilităţi pentru activităţi în aer liber – mountain bike şi surfing. Mâncarea este mai accesibilă decât în multe capitale europene, sistemul de sănătate public funcţionează decent, iar serviciile private sunt de calitate.
Nu e totul roz: costuri şi birocraţie
Pe de altă parte, viaţa pe insulă vine şi cu provocări: costul vieţii a crescut mult în ultimii ani, piaţa muncii nu oferă salarii mari, iar birocraţia spaniolă este lentă şi adesea frustrantă. Serviciile tehnice sau profesionale pot fi de slabă calitate, iar unele produse ajung mai greu din cauza izolării.
Pentru cei care nu au disciplină, itmul relaxat e poate transforma în plafonare, iar rutina drumurilor repetitive poate fi greu de suportat. Cu toate acestea, cuplul consideră că alegerea făcută a fost cea corectă. „Acum, insula este pentru noi acasă. Ştim că va fi mai greu de la an la an, dar pentru noi decizia asta a fost bună”, au încheiat românii.
Click! spune
Tenerife face parte din Arhipelagul Canarelor (regiune autonomă a Spaniei, situată în Oceanul Atlantic, aproape de coasta de nord-vest a Africii). Insula are o suprafaţă de 2.000 de kilometri pătraţi şi o populaţie de aproape un milion de locuitori. Peste şapte milioane de turişti vizitează anual Tenerife.