Duşi pe braţe la spital "otrăviţi" cu gaze

18 februarie 2015 21:32   Național
Ultima actualizare:

Părinţii i-au dus la şcoală teferi, dar în timpul primei ore au căzut ca seceraţi. Nu mai puţin de 15 copii, majoritatea de la grupa pregătitoare, au ajuns, ieri, la spital după ce ar fi inhalat monoxid de carbon.

Panica a început în jurul orei 8.30, la puţin timp după ce a început primul curs. O fetiţă de 6 ani, elevă la clasa pregătitoare, de la şcoala din localitatea Tâncăbeşti, judeţul Ilfov, a leşinat prima. Şi-a revenit în scurt timp, dar alţi copii au păţit acelaşi lucru. În total, 15 elevi, care învăţau la clasele de la parter dar, şi o învăţătoare, au căzut ca seceraţi. Speriate, cadrele didactice au sunat imediat la 112 şi i-au scos în curtea şcolii pe toţi copiii.

Trei echipaje SMURD, un elicopter şi o autospecială pentru victime multiple au ajuns repede la faţa locului. Se pare că unii micuţi de la clasa pregătitoare şi din  clasele a III-a şi a V-a s-au intoxicat cu monoxid de carbon, evacuat de la centrală.

“Facem simulări ca să găsim sursa de gaze”, au spus angajaţii de la Gaz Sud, aflaţi la faţa locului. Elevii leşinaţi au fost acoperiţi cu folie de aluminiu ca să nu le fie frig şi duşi de medici pe braţe la ambulanţe. Nouă dintre ei au ajuns la “Grigore Alexandrescu”, trei la “Elias” şi alţi trei, împreună cu învăţătoarea, la “Floreasca”, din Capitală. Li s-a făcut oxigeno-terapie şi au fost internaţi, cel puţin până astăzi, pentru supraveghere. Părinţii sunt revoltaţi că i-au trimis la şcoală, dar că au ajuns la spital. Ministerul  de Interne a cerut închiderea şcolii până la remedierea situaţiei.

Timiş - Copilași de 4 ani, traumatizaţi şi învinețiți de educatoare, la grădiniţă

Anchetă la grădinița din localitatea Corneşti, judeţul Timiș. Mai mulţi părinţi susțin că micuții lor au ajuns acasă cu vânătăi după ce au fost loviți de un cadru didactic. Mai mult, unii dintre copii refuză să mai meargă la grădiniţă de frica educatoarei. Anemona (4 ani) începe să plângă atunci când vine ora de plecare. “A venit acasă cu o vânătaie pe burtică și mi-a spus că doamna îi bate, le dă cu cărțile în cap și că-i dracuie. Am vorbit și cu alți părinți, care au spus că și copiii lor au venit acasă bătuți”, a spus mama Anemonei. “Educatoarea impune frică, îi lovește și îi amenință, iar copiii noștri sunt traumatizați”, a spus o altă mamă, convinsă că femeia este prea bătrână să mai profeseze. “Aduc cadre foarte bătrâne la grădiniță. După ce au lucrat 40 de ani cu copiii, nu mai au nervi pentru ei”. Inspectoratul Şcolar Timiş verifică problemele sesizate la grădiniţă. 

Constanţa - Le-au dat micuţilor mămăliguţă contaminată cu... fecale

OCTOMBRIE 2009. Peste cincizeci de copii și o educatoare de la grădinițele 3 și 4 din Medgidia, județul Constanța, au făcut toxiinfecție alimentară, după ce au consumat alimentele servite de unitățile de învățământ. Micuții au acuzat febră, vărsături, dureri abdominale și au primit îngrijiri medicale. În urma analizelor de laborator, s-a constatat că mâncarea era contaminată cu... fecale. “S-a confirmat încărcătură mare cu Escherichia coli în mămăliguţa cu brânză proaspătă şi smântână, cât şi în pastele cu brânză de oaie, unt şi zahăr, fapt care denotă o contaminare fecală”, au explicat medicii. Majoritatea cazurilor au fost uşoare, fiind tratate de medicii de familie, dar 12 copii au fost internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, după ce s-a constatat că erau contaminați cu Shigella sonne S (bacteria care provoacă dizenteria). Cele două unităţi au fost, imediat,  închise. 

Mai multe