E cod galben de ploi torențiale în aproape toată țara

17 august 2015 10:54   Național
Ultima actualizare:

După o saptămână de temperaturi caniculare ce au depășit 36 de grade Celsius, la umbră, vremea se schimba radical. Aproape toată țara se află sub avertizare de ploi torențiale, însoțite de furtuni și vijeli.

De ieri seară, întreaga țară se află sub informare meteorologică de vijelii, ploi torențiale și descărcari electrice.

Meteorologii au emis în urmă cu puțin timp cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate.

Astfel că de azi, de la ora 16.00, și până mâine, la ora 23.00, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase şi montane, precum şi în nordul, nord-estul, centrul şi local în sud-estul ţării.

Temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, cu precădere în zona de munte 40....50 l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină.

Mai multe