«E jale! Vând doi miei pe zi»
Mieii româneşti de Paşte sunt mulţi şi pe alese. Nu mai puţin de şase milioane de capete sunt în stâne şi pregătite ca să fie sacrificate. Românii spun însă pas anul acesta, dacă e să ne luăm după oieri, care se plâng că nu vând mai nimic.
Stânele sunt pline cu mieluţi graşi şi frumoşi, iar peste 1.000 au ajuns în Capitală. Se vând din 20 aprilie în Târgul de miei, deschis la Piaţa Apărătorii Patriei, din sectorul 4. Nu mai puţin de 26 de fermieri îşi etalează marfa şi se laudă că mioarele lor sunt bio, hrănite numai cu iarbă şi boabe. Dar cu toate astea, bucureştenii nu se înghesuie. Ieri la târg era gol. Preţul îi ţine departe. “E jale anul acesta! Nu merge deloc bine. Vând cel mult doi miei pe zi, în condiţiile în care în anii trecuţi dădeam 20. Nu mai mănâncă bucureştenii carne de miel”, ne-a spus, supărat, Săndel Almăjanu, care a venit cu turma din Bechet, Dolj. Nicu Dudea, din Sadova, are o altă teorie.
“Românul nu mai ţine la tradiţia asta din moş-strămoş şi s-a dat pe pui, curcan şi alte cele, că e mai ieftin. Să vină să cumpere că negociem cu ei”, le transmite fermierul cumpărătorilor. Kilogramul de miel în viu costă aici 15 lei, iar tăiat între 23 şi 25 de lei. Marile magazine sunt un concurent de temut pentru oieri, afişând la raft un preţ de 18-19 lei/kg. Târgul e deschis până pe 30 aprilie, iar mioarele nevândute vor pleca la export, pe masa arabilor.