E oficial: stocarea datelor personale este interzisă!
Curtea Constituţională a stabilit că Legea 82/2012, cunoscută drept Legea „Big Brother”, nu este conformă legii fundamentale, iar decizia acesteia a fost joi publicată în Monitorul Oficial.
Legea prevedea obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave, conform digi24.ro.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a invalidat, în 8 aprilie, Directiva 2006/24/EC privind păstrarea datelor de trafic informaţional, cunoscută şi ca Directiva Big Brother.
Toate datele persoale ale clienţilor stocate de furnizorii de telefonie trebuie şterse, iar companiile nu au voie să le mai înregistreze, începând din 04.09.2014. Este efectul invalidării Legii Big Brother, după ce motivarea Curţii Constituţionale a apărut în Monitorul Oficial.